Acasă » Ce-am mai gătit » Haleală

Haleală

În loc să mă văd câtă m-am făcut (mai ales în timpul curei de îngrăşare cât a fost sora mea prin zonă) şi să iau urgent măsuri, cum ar face o femeie care se respectă, eu ce fac? M-am reapucat de exerciţii fizice (mai timid aşa, să nu facem exces de zel) numai ca să nu trebuiască – mă amăgesc eu – să renunţ la bunătăţile toamnei. Şi anume, un imam baialdî marca Zazuza cu gogoşari, ardei şi roşii culese din grădină dacă tot a căzut bruma, şi o prăjitură cu struguri şi brânză dulce, de pe acest site, unde sunt prezentaţi clar toţi paşii care trebuie urmaţi. Mie mi s-a părut prea mult zahăr, mai ales că am folosit şi struguri dulci, aşa că am redus drastic cantitatea şi bănuiesc că de-asta blatul meu a fost cam moale. La aşezat în tavă n-a fost bai, dar când am scos-o din cuptor, ce să vezi, blatul negru cu cacao, care ar fi trebuit să stea cuminte la fund, şi-a găsit cărări nebănuite şi s-a cocoţat până-n vârf, dând prăjiturii pe alocuri un aspect de… vulcani noroioşi. Dar de bună-i bună, vă zic, gustul de struguri copţi cu brânză dulce şi cacao e nemaipomenit. La mine arată ca-n imaginile alăturate.

Prăjitură cu struguri şi brânză dulce

Imam baialdî

8 gânduri despre „Haleală

  1. da ce bine arataaaaaa!…. si ce-mi plac mie bunatatile gatite in alura turceasca !!!( din cauza mamei mele dobrogeanca la origini) tre’ sa incerc asta neaparat , dupa ce ma mut 😀

    Apreciază

    • dac-o probezi şi faci ca mine, adică reduci din zahăr (chiar nu mi s-a părut că n-ar fi fost destul de dulce), poate n-ar strica să completezi lipsa lui cu făină/griş, poate aşa nu s-ar ridica la coacere blatul cu cacao sub greutatea stratului de brânză 🙂

      Apreciază

Lasă un comentariu