puideblog

A bon entendeur, salut! Mai pe româneşte, cine are urechi de auzit să audă, sau adaptat unui blog: cine are ochi de văzut să vadă!

Îi voie cu haiku-ul? 1 Iunie 2011

Filed under: Poezii de-ale mele — Daria B. @ 9:13

Azi, de ziua copilului, altă clipă de bucurie. Tră să mă laud iar, ce să-i fac, asta-i viaţa, dar astăzi sunt şi eu copil, aşa că sper să mi se ierte. Şi la concursul din luna mai unul din haiku-urile mele a fost evidenţiat. Le redau pe toate cele 3 cu care am participat şi, dacă nu aţi avut curiozitatea să accesaţi linkul, vă provoc să ghiciţi care din ele a fost ales de organizatoarea concursului…

Conuri şi ace:
Şi la bine şi la rău
Tot împreună.

Viaţa-n mariaj –
După schiuri iar iarbă,
Pe nesimţite.

Iubire oarbă –
Nici palma nu mai doare
Lângă iubită.

Iar fotografia care trebuia să ne inspire a fost următoarea:


La mulţi ani tuturor copiilor, de vârsta 1, 2 sau 3, să aveţi o zi plină de zâmbete!

 

Până la sfinţenie… 1 Mai 2011

Filed under: Amintiri,Oameni,Poezii de-ale mele — Daria B. @ 23:35

Se încheie o săptămână plină de emoţii pe care n-o voi uita prea curând probabil. Pe lângă sărbători, zile de naştere, revederi cu prieteni, nuntă regală, alte două evenimente de astăzi o încununează cum nu se putea mai frumos.

Imaginea mozaic a Papei Ioan Paul al II-lea, Koln, 2005

Beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. Tot în luna mai, în 1999, când a venit în vizită în România, am fost şi eu la Bucureşti alături de alţi pelerini. În primăvara lui 2005 mă înscrisesem voluntară la Întâlnirea Mondială a Tinerilor de la Köln şi speram să-l văd a doua oară. N-a fost să fie. A murit pe 2 aprilie în acel an. Am fost totuşi la întâlnire în acea vară, chiar dacă multă lume s-a retras în urma tristului eveniment. Nu ştiu dacă era doar senzaţia mea, dar deşi la întâlnire a participat evident noul papă, prezenţa lui Ioan Paul al II-lea se simţea parcă mai vie. Lucru care se vede de altfel şi din imensa poză mozaic, afişată peste tot, imagine realizată din mii de poze micuţe trimise de oameni din întreaga lume, printre care s-ar putea să fiu şi eu – un pixel din imaginea papei.

Beatificarea lui mi se pare un lucru atât de firesc încât aproape am senzaţia că nu mai era nevoie şi de această recunoaştere oficială. Lumea deja îl considera un sfânt. Sunt oameni – chiar şi oameni simpli pe lângă care trecem probabil zilnic, fără să ştim – care sunt sfinţi încă de pe pământ. Pentru care sfinţenia nu e o ţintă de atins la capătul unui drum anevoios, ci o normalitate de zi cu zi, un stil de a trăi lipsit de efort. Unii oamenii par născuţi pentru a fi sfinţi.

Al doilea eveniment a fost o surpriză totală. Unul din acele lucruri neînsemnate care reuşesc să-ţi aducă zâmbetul pe buze. Mai ales când par să se potrivească de minune contextului. La începutul lui martie, Cătălina îmi arunca o provocare: un concurs de haiku-uri după o fotografie, organizat lunar pe acest blog, la care vă invit şi pe voi să participaţi. Îmi plac foarte mult haiku-urile, chiar dacă sunt mai mult decât începătoare în domeniu, aşa că m-am aruncat şi eu în concurs cu capul înainte. Spre bucuria, dar mai ales spre mirarea mea, la concursul din luna aprilie, una din cele 3 poezii cu care am participat a fost evidenţiată. Iată fotografia impusă şi haiku-ul meu inspirat de ea:

aureolă –

până la sfinţenie

e drum lung şi greu

 

Haiku 8 Decembrie 2010

Filed under: Poezii de-ale mele — Daria B. @ 13:23

Noapte. Prin ochiul
Spart din ţiglă luna îşi
Linge rănile.

 

Prima ninsoare 26 Noiembrie 2010

Filed under: Amintiri,Poezii de-ale mele — Daria B. @ 9:23

Dacă tot m-am trezit cu zăpadă la fereastră şi am pomenit în articolul precedent de poeziile mele, uite că am şi găsit una nu chiar din şcoala primară, dar oricum din timpurile când scriam poezii cu rimă.

Primul

O pleoapă se deschide. Şi cealaltă.
Se scoală şi priveşte la zenit.
Se vede singur şi tresaltă:
E primul care s-a trezit!

Se uită-n jos, e-atât de mult… se teme
Închide ochii şi se lasă dus de vânt,
Iar vântu-l poartă-n mii de diademe.
Atinge-un ram şi moare prea curând.

De cum se stinge-un altul prinde viaţă
Îşi ia inima-n dinţi şi sare,
Pluteşte, zboară, se răsfaţă.
Un fâlfâit de aripi şi dispare…

Un altul iese din cătun.
Acesta, mai viteaz, îşi ia elan
Şi-o palmă de copil îi iese-n drum
Se sparge-n clinchet surd de porţelan.

Acum şi fraţii lor au prins curaj,
Dansează-n panglici curgătoare.
Te-ntrebi de-i realitate ori miraj
Când se aştern în stratul de ninsoare…

 

Poezie din tinereţe 6 Noiembrie 2010

Filed under: Amintiri,Poezii de-ale mele — Daria B. @ 18:42

Frunzele lipite de stânci sau înecate în râu şi peisajele de azi din Cheile Râmeţului mi-au amintit că am scris de mult, când eram încă elevă, o poezie despre frunze toamna, pe care o copiez aici, ca să-mi amintesc cum gândeam pe vremuri…

Divorţ

Femei naive – frunzele blonde şi roşcate
îşi părăsesc soţii,
rupând legământul sfânt
al peţiolului ce-i unea,
şi răspund chemărilor înşelătoare
ale galantului Pământ.
Decepţionate de condiţiile derizorii,
unele mai îndrăzneţe
se aliază cu vântul
într-o ultimă, disperată încercare
de a se înălţa iar
la cei părăsiţi.
Dar copacii necruţători
le resping,
pedepsind infidelitatea consoartelor,
menite de-acum
sărutării eterne
a Pământului acru.

 

 
%d blogeri au apreciat asta: