Cinci dorinţe de Crăciun

Dacă nu mă provoca Gabi să-mi storc creierul ca să mă gândesc ce-mi doresc de Crăciun, scăpa Moşul bine-mersi, căci eu chiar nu i-aş fi cerut nimic. Aşa, n-are încotro, sper să-şi facă datoria şi să-mi îndeplinească dorinţele.

  1. Îmi doresc să am linişte, să simt că e Crăciunul, să mă pot bucura de tot, să fiu sănătoasă şi eu, şi cei dragi. Sunt deja, dar sper să şi rămân aşa şi să nu mă apuce vreo răceală nasoală fix de Crăciun, ca anul trecut, şi să mă ţină vreo trei săptămâni.
  2. Vreau – deşi asta nu chiar de Crăciun, mai după sărbători aşa, de la anul adică – o slujbă serioasă, un serviciu, un job, de lucru, vreau să muncesc! Halal dorinţă, nu? Doar una dintre chestiile de mai sus totuşi, nu toate, Doamne fereşte…
  3. Îmi doresc un cadou muzical de la o prietenă dragă mie, deşi… hm… am sentimentul că aproape a picat. 🙂
  4. Îmi doresc zăpadă de Crăciun, multă, albă şi pufoasă! Chiar şi dacă trebuie să o mătur.
  5. Mi-aş fi dorit cadou de Crăciun să merg la un anume concert, care a trecut deja, aşa că… să mai cer ceva în schimb? Îl las pe Moşul să decidă asta, doar nu există Crăciun fără măcar o surpriză.

 Voi ce vă doriţi de Crăciun?

Reclame

Moş Nicolae modern

Se pare că până şi Moşul se modernizează în zilele noastre. Ia de la cine nu trebuie, dă poate tot la cine nu trebuie… Ba mai mult a intrat şi el în rând cu oamenii obişnuiţi şi şi-a modernizat metodele de a trimite cadouri. În ghetuţe? Asta-i poveste veche deja, eu azi am primit cadouri oriunde, numai în ghetuţe nu.

Prima surpriză de dimineaţă, de la un asistent harnic al Moşului care mi-a lăsat în cutia poştală o ciocolată.

Apoi un cadou virtual, sub forma unui tur prin propriul oraş.

Pe urmă m-am făcut chiar eu asistenta Moşului şi m-am cadorisit cu o pereche de papuci de casă, frumoşi şi călduroşi nevoie mare, pe care nu era să vin acasă şi să mi-i pun singură în cizme, nu? Papuci în cizme, asta-i bună… Şi să mă mai şi mir dup-aia când îi descopăr, ar fi fost culmea lui Moş Nicolae.

Ultimul cadou, cred, deşi ziua nu s-a terminat, a fost concertul de colinde al corului şi orchestrei şcolii, la care nici n-aş mai fi ajuns, fără puţin ajutor de mobilizare de la un prieten.

Aşa că le mulţumesc tuturor celor care mi-au făcut cadouri şi surprize frumoase astăzi, inclusiv mie. Da, îmi mulţumesc şi mie, cred c-ar trebui să facă toată lumea asta mai des. Merităm câte un cadou din când în când, mai ales într-o zi ca asta, că joarde sunt destule în restul anului.

La mulţi ani tuturor celor care-şi sărbătoresc ziua numelui astăzi şi mai ales lui Moş Nicolae!

Minge, mingişoară, cine-i mai rotundă-n ţară?

Am mingiuca mea, sunt pionier,

Şi mă mândresc cu ea, până la cer!

Sare pe pământ, zălog şi legământ,

Întâiul meu avânt de performer!

Iaca ce-am primit eu astăzi de la mămuca şi mi-a făcut să-mi scapere ochii mai ceva ca ai lupului la vederea celor trei iezişori… Asta după ce în urmă cu ceva vreme am fost la o prietenă care tocmai îşi achiziţionase o minge de gimnastică şi mi-a arătat câte minunăţii se pot face cu ea. Şi eu, curioasă din fire, am şi dat s-o încerc acolo pe loc, şi-am simţit pe pielea mea una din minunăţii, de era cât pe ce să-i sparg vitrina de cristal, la care fusesem în mod expres atenţionată să am grijă! Păi normal, că doar minge pe minge nu stă, nu? Cine-a mai pomenit aşa ceva?

Acuma dacă o am pe a mea, nu mai am nici o scuză, aşa că din două una: ori mă turtesc pe mine, ori turtesc mingea. Deocamdată mă uit la ea, până ne împrietenim. Cine vrea să-şi cumpere, să dea fuga la magazinele Lidl, unde încă se găseşte la ofertă, cu 30 de lei, ceva mai ieftină decât în magazinele sportive. Nu ştiu în alte oraşe, dar aici sunt doar 2 culori: gri (am zis că nu-i o culoare care să te îndemne la mişcare) şi verde. Doar pe cutie, că pe viu e cam turcoaz şi în poză e chiar albastră, după cum se vede. Oricum, e frumoasă foc! Tot cu foc am umflat şi eu cu pompa la ea, încât pe ziua de azi nici nu-mi mai administrez alte exerciţii. Dar de mâine, m-apuc. Să vedem dacă şi minunea asta mă ţine tot numai trei zile sau nu. Că nu ştiu zău ce altceva mă mai poate motiva să mă ţin şi eu de sport…

Ciudăţenii

Cică se laudă Zazuza cu cele mai albe vinete, ha ha ha ha, draga mea, te înşeli, ale mele sunt cele mai albe, ca nişte perle, nu alta:

 

 

 

Iar mai jos n-o să ghiciţi niciodată ce e, aşa că mai bine vă spun: ceai de coada-şoricelului, sau cozi de coada-şoricelului, gata ambalat şi comercializat de Fares, ca să le fac şi reclamă acum. S-or fi gândit oamenii să-l lase aşa ca să chiar semene cu nişte cozi, pentru cei care nu ştiu cum arată planta… Dar mie nici nu-mi încape în infuzor! N-aţi putut să tăiaţi coada şoarecelui, cetăţeni de la Fares?

Copiii în sport

M-a uimit întotdeauna modul ingenios şi deschis al copiilor de a se exprima, mai ales când e vorba de entuziasm. Şi mă bucură să văd că sunt implicaţi din ce în ce mai mult în viaţa sportivă, într-un fel sau altul. În ultimele zile am avut şansa să mai observ câteva reacţii de-ale copiilor care m-au făcut pur şi simplu să zâmbesc cu toată gura. Alaltăseară, la intrarea în teren a echipelor Barcelona şi Manchester, am fost plăcut surprinsă să văd că toţi fotbaliştii au fost însoţiţi de câte un copil şi au fost ghidaţi de parcă ei erau copiii, nu invers. Ei bine, unul dintre cei mai mărunţi copii, un băieţel cu o moacă de indian, trăgea încontinuu cu ochiul la cameră şi zâmbea şugubăţ. Cu o dezinvoltură cum numai copiii pot avea! Mă întreb câte fetiţe stăteau acasă în faţa televizorului ca să-l vadă trăgându-le cu ochiul…

Ceva mai devreme, în timpul meciului de tenis dintre francezul Monfils şi spaniolul Ferrer – ce meci! păcat de întrerupere… – o fetiţă, probabil franţuzoaică, bucuroasă de câştigarea unui frumos punct de către conaţionalul ei, nu ştia cum să-şi mai manifeste entuziasmul, probabil nimic nu i se mai părea destul, aşa că a început să bată cu palmele în spătarul scaunului din faţa ei, neocupat. Cameramanii n-au ratat imaginea şi, graţie lor, nici eu. Cu aşa suporteri, să tot câştigi!

Cine caută găseşte II

Ia să fac iar pe căutătoarea de perle şi să văd ce perle s-au mai adunat de la primul episod, adică prin intermediul căror căutări a ajuns lumea pe blogul meu:

prietenzime – aşa-i, prietenii nu se aleg şi nu se fac în mod conştient, ci există o enzimă în organismul nostru care ne ghidează în legarea de noi prietenii.

dispar diacritice –  după 24 de ore de la constatare, puteţi declara dispariţia la poliţie. Vă mai recomand şi emisiunea „Dispăruţi fără urmă”, cine ştie, poate le daţi de urmă aşa…

despre guguştiuci bine sau rău – despre guguştiuci, vii sau morţi, numai de bine!

16 ani la mulţi ani mie – la mulţi ani ţie, zic şi io

cântec mi-a fost drag pe lumea asta să mă fac şofer – ehe, asta cu şoferitu’ e o poveste lungă, poate v-o spun cândva…

compunebostan şi poamă – fiţi mai explicit/-ă, nu înţeleg ce vreţi să spuneţi, sau poate sunt doar eu o poamă cu bostan în loc de cap?!

blugi piramide – made in Egipt cumva?

schimbă-ţi scrisul schimbă-ţi viaţa –  Lasă-mă să ghicesc, e Interpolul pe urmele tale?

ce putem scrie într-o compunere despre o rudă – că bine vă gândiţi, străinii v-ar putea spune cel mai bine ce să scrieţi despre o rudă! sau poate o rudă de salam?

rucola ofilită – verde la loc nu se mai face, vă zic! mai bine mi-o dădeaţi mie decât s-o lăsaţi să se ofilească, of-of!

flori împotriva ţânţarilor – nu-s floare, da’ dacă plătiţi bine îmi pun la bătaie propriul sânge, haha!

cum era de aşteptat, variaţiuni pe tema căpuşelor: cuib de căpuşe / căpuşe înfipte / am o căpuşă în mn – scoate-o iute din tn, şi cea care mi-a plăcut cel mai tare: căpuşele au aripi – au, sigur că au, după ce le-ai scos din tn, le cresc aripi şi se ridică la cer şi devin căpuşe-îngeri…

go! – aţi mâncat un Planet!

hai pleacă şi taci – hai că plec, da’ înainte să tac tră să vă spun că nu-i frumos să mă daţi afară din propriul bârblog, nu se face.

Viaţa începe vineri

Ciudat cum tocmai astăzi, în Vinerea Mare, când pentru Cineva viaţa pe pământ a luat sfârşit, eu am în mâini această carte a Ioanei Pârvulescu. (Nu mă dezamăgeşte nici de data asta scriitoarea.) Cu atât mai ciudat pare să citesc de Paşti o carte a cărei acţiune se petrece de Crăciun. Şi dau peste următorul dialog:

„- Crezi în Dumnezeu? […]

– Io cred în electricitate. Da’ cred şi-n Dumnezeu când sunt prins la-nghesuială. Azi cred.”

Prinşi sau nu la-nghesuială, azi cred că toţi credem…

***

Cu exact şase luni în urmă, tot într-o vineri 22, ieşea din găoace puiul meu de blog. Spuneam atunci că poate e de bun augur faptul că şi eu m-am născut în mod întâmplător tot într-o zi de vineri 22.

***

Şi tot astăzi e ziua unei prietene foarte dragi mie. La mulţi ani, Carmen, şi sper c-ai reuşit să te bucuri de soare şi de natură astăzi!

Conştiinţă sau ipocrizie?

Săptămâna Patimilor. Lumea îşi aduce ca prin farmec aminte să fie bună, să mai ierte, să ţină post, ce înţelege fiecare prin post, să mai zâmbească, să împartă cadouri în stânga şi-n dreapta, să-şi ureze câte-n lună şi-n stele, să trimită felicitări, virtuale ca şi faptele lor bune, sau poate nu. Iar medicii din Neamţ şi Iaşi, în această săptămână, şi asta pare-se în fiecare an, refuză să efectueze întreruperi de sarcină la cerere. Se pare că numai şi numai în săptămâna asta recunosc şi ei că avortul este un păcat, pe care refuză să-l facă. Reprezentanţii Alianţei Familiilor din România, prin intermediul cărora a ajuns şi la urechile mele această ştire, apreciază pe de o parte gestul şi recunoaşterea faptei ca păcat, dar se întreabă pe bună dreptate când vor face medicii următorii paşi şi îşi vor da seama că avortul nu poate fi păcat doar în Săptămâna Patimilor. Ba mai mult, medicii respectivi, îmbătaţi probabil de acest suprem gest de creştinătate, îşi imaginează că astfel salvează vieţi. Într-o singură săptămână? Cum aşa? Asta numai dacă mămicile respective, înduioşate de gestul medicilor, iau hotărârea definitivă să nu mai revină cu aceeaşi cerere după ce trece săptămâna salvatoare. Sunt chiar curioasă dacă există astfel de cazuri, dacă le monitorizează cineva. Doar atunci s-ar putea spune că se salvează nişte vieţi. Sau dacă medicii ar extinde fapta lor bună măcar la tot Postul Paştilor. Altfel, mi se pare un fel de apă de ploaie care nu prea văd eu cum ar putea să spele de pe mâini atâta sânge de om.

Cine caută găseşte

De multe ori m-am hlizit pe cinste văzând cum ajunge lumea pe blogul meu, însă după ce am citit şi articolul Arcadiei mi-am zis că n-are rost să mă distrez de una singură, trebuie să dau mai departe. Mărturisesc că nu-mi pot explica de ce au ajuns tocmai pe blogul meu oamenii care au căutat expresiile îngroşate de mai jos (le-am pus doar diacritice, la altceva n-am intervenit), dar cine poate înţelege căile încâlcite ale căutării pe Internet? Dacă o să le mai caute, de data asta le-am şi răspuns:

poezii fisc – Stimabile, dac-ai ajuns la fisc, nu te mai scoţi cu nici o poezie, ’ngeaba cauţi. Da-ncearcă totuşi o odă închinată fiscului, cine ştie…

vederea stricată la pc exemplificare – Tu, cititorule de bloguri, eşti exemplificarea ideală!

compunere cu temă dată: nu mai trăiesc aşa ceva – Vă rog io, nu faceţi vreo prostie!

poze cu tăieturi pe mână – ???

cum se scoate cotorul de mere – Cu cotorniţa.

poze oameni urâţi şi oribili – Mai bine dă drumul la TV.

mere decupate – … şi pe şiclu aranjate

ce să scriu intr-o felicitare de dragoste felicitari de dragoste imagini – Încearcă un „Te iubesc!” Ăsta nu dă greş niciodată.

ceainic vechi otoman – da’ cu unu românesc ce problemă ai, turcofilule?

ţara lui turtă dulce – Turta dulce e cetăţeană universală, are şi green card şi viză schengen şi tot ce vrea muşchii ei, na!

daria pater murit – Am înţeles eu bine? A murit cineva? D-zeu să-l odihnească! Sau s-o?!

caut pe cotoru – L-ai ratat la minut, vezi la vecinu’!

razoare bic – He he he, tu eşti tot ăla cu tăieturile pe mână, bre? Nţ, nu-ţi dau!

s-a dus şi ziua de astăzi – Of, da, şi dusă rămâne…

cum se cheamă oameni care sar în înălţime – Săritori în înălţime cumva?!

compuneri un chef pe lună – Chefliule, pune mâna şi scrie compunerea singur, că nici pe lună n-ajungi altfel.

cuvintele care se zic în cafea să se potrivească – Ce să se potrivească? Băutorul cu cafeaua? Zaţul cu cafeaua? Sau băutorul cu zaţul? Na, că m-am zăpăcit de tot.

linge tot în altă limbă – Şi io care credeam că limbajul limbii e universal…

ce să scrii într-o felicitare chinezească cu litere chinezesc – Să scrii aşa: 汉语/漢語 华语/華語 中文 Da’ să nu mă-ntrebi ce-nseamnă.

vă pasă de ce zice lumea din jur? – În general, nu. N-ar trebui să vă pese nici dumneavoastră, zău.

compuneri încâlcite – Ai nimerit bine, cam tot ce scriu eu pe-aici e încâlcit. Sper c-ai găsit ceva pe gustul încâlcelii tale.

cuvinte care termină cu oale – Moale, domoale, pistoale, foale, poale, (coate-)goale. Ajung? Dacă nu, puneţi şi nasoale, că n-o fi foc.

culoarea portocalei când e stricate – Dom’le, portocala când e stricate are culoarea cojii oului de struţ lăsată la macerat 13 zile şi 7 ore. Parol!

cum se cheamă alea care se pun în lapte – Posmagi. Şi după ce-i scoţi din lapte sunt posmagi muieţi.

muzica azi am fost la biserica tam tam – Bine-ai făcut, ta-ram tam-tam!

imagini cu scrisul încă te mai aştept – Nu mai simplu scrii şi faci chiar mata o poză?

bătaia la copii – Nu-i nici sfântă, nici ruptă din rai, ci doar ILEGALĂ!

teatru cu replici muzicanţii din bremen – „I-ha, I-ha” ar trebui să ajungă, restul se poate mima…

de ce ne place viaţa la ţară – În care ţară?

ce e cu tineretul de astăzi – Stimată doamnă / Stimate domnule, e bine, mulţumesc.

Primii ghiocei

Nici n-a venit bine primăvara şi mărţişoarele au început să curgă de ieri… Primul şi cel mai frumos l-am primit de la Virtualkid. Dacă mergeţi la el în vizită, puteţi citi şi povestea frumoasă a ghiocelului pe o superbă arie din Beethoven. Ghioceii noştri, mari şi parfumaţi – dac-aţi simţi ce frumos miros! -, au fost harnici şi au înflorit de câteva săptămâni, dar între timp i-au acoperit mai multe zăpezi. Mai înainte a  început să ningă iar, aşa că m-am grăbit să le fac o poză până nu merg iar la culcare, sub plăpumioară…

Le doresc tuturor celor care trec pe-aici o primăvară minunată!