puideblog

A bon entendeur, salut! Mai pe româneşte, cine are urechi de auzit să audă, sau adaptat unui blog: cine are ochi de văzut să vadă!

Haleală 16 Octombrie 2011

Filed under: Ce-am mai gătit — Daria B. @ 15:02

În loc să mă văd câtă m-am făcut (mai ales în timpul curei de îngrăşare cât a fost sora mea prin zonă) şi să iau urgent măsuri, cum ar face o femeie care se respectă, eu ce fac? M-am reapucat de exerciţii fizice (mai timid aşa, să nu facem exces de zel) numai ca să nu trebuiască – mă amăgesc eu – să renunţ la bunătăţile toamnei. Şi anume, un imam baialdî marca Zazuza cu gogoşari, ardei şi roşii culese din grădină dacă tot a căzut bruma, şi o prăjitură cu struguri şi brânză dulce, de pe acest site, unde sunt prezentaţi clar toţi paşii care trebuie urmaţi. Mie mi s-a părut prea mult zahăr, mai ales că am folosit şi struguri dulci, aşa că am redus drastic cantitatea şi bănuiesc că de-asta blatul meu a fost cam moale. La aşezat în tavă n-a fost bai, dar când am scos-o din cuptor, ce să vezi, blatul negru cu cacao, care ar fi trebuit să stea cuminte la fund, şi-a găsit cărări nebănuite şi s-a cocoţat până-n vârf, dând prăjiturii pe alocuri un aspect de… vulcani noroioşi. Dar de bună-i bună, vă zic, gustul de struguri copţi cu brânză dulce şi cacao e nemaipomenit. La mine arată ca-n imaginile alăturate.

Prăjitură cu struguri şi brânză dulce

Imam baialdî

Anunțuri
 

Ieri şi azi 18 Martie 2011

Filed under: Ce-am mai gătit — Daria B. @ 11:38

Se pare că efortul mi-a fost răsplătit, ieri am apucat în sfârşit să fac deja celebra tartă cu voinicică de care pomeneam data trecută, care arăta cam aşa (poze tot numai cu telefonul pot face, din păcate, aşa că-mi cer scuze pentru calitate, dar pe de altă parte mai bine pentru pofticioşi că nu se vede culoarea gălbui rumenită):

 

Ieri

Astăzi, tava arată aşa:

 

Azi

 

Mai e nevoie de alte comentarii? Ca să compensez dureroasa lipsă, am mai tras rapid, literalmente rapid, nu durează nici măcar o jumătate de ceas, o prăjitură cu mere de post (pentru toţi ai casei adică) şi pe deasupra fără blat: o cană cu făină, una cu griş, una cu zahăr se amestecă. Din praful ăsta am aşezat un strat – cică nu trebuie să fie mai gros de un deget – pe fundul tăvii acoperite cu hârtie de copt, apoi unul de mere rase şi călite puţin cu zahăr şi scorţişoară, cu zeamă cu tot, am presărat nişte nucă măcinată, altul de praf alb – complet legitim -, altul de mere cu zeamă, şi iar nucă presărată. La cuptor o jumătate de ceas. Am făcut-o prima dată acum şi m-aş fi aşteptat să se poată mânca numai cu lingura, da’ de unde: s-a legat, ba chiar se văd frumos şi straturile. O minunăţie!

 

Prăjitură cu mere şi nucă, de post şi fără blat

 

 

Viaţa la ţară… 27 Februarie 2011

După ce vineri în cursul dimineţii a picat Internetul până după-amiaza, când a revenit, pentru întregirea episodului „viaţa la ţară”, s-a luat şi curentul de vreo câteva ori… o imensă bucurie pentru cei a căror muncă depinde într-o destul de mare măsură de aceste utilităţi.

 

Sâmbătă nici vorbă să recuperez ziua de vineri. Distracţia a continuat: pene alternative de curent şi de Internet. Se anunţa aşadar un weekend cu iz comunist. Şi cu izul aferent de petrol lampant, cu care nu mai eram deloc obişnuită. Ce bine că mai avem lampa cu petrol, ca nişte oameni pur şi simplu prevăzători, nu nostalgici.

 

În condiţiile astea, nu-ţi rămâne decât să faci ce poţi, nu ce vrei sau ce trebuie. Curăţenii, mâncăruri la care mi-am adus şi eu puţin aportul cu două checuri mozaic şi o ciocolată de casă: o parte alb-negru cu nucă, una doar neagră (maro de fapt) cu vişine din vişinată (pentru doritori, cele două reţete se găsesc în comentarii).

Musafiri şi ieri, şi azi, cadouri şi cumpărate, şi primite. Vreau nu vreau, cartea primită mă va obliga să-mi mai încerc mâna în ale gastronomiei, că prea bine arată reţetele alea…

În privinţa primulei, sper doar să aibă o viaţă mai lungă decât suratele ei, că-i tare frumuşică!

Iar ca final de weekend, am văzut un miniserial britanic, de 4 episoade, pe care-l recomand cu căldură. Fără nici o legătură cu serialul american cu acelaşi titlu.

De mâine gata distracţia şi sper că gata şi cu penele. Doamne fereşte să mă lovească o pană de inspiraţie acum, după cele de curent şi Internet…

 

Un fel de Tom Kha Gai şi un fel de Satay 30 Ianuarie 2011

Filed under: Ce-am mai gătit — Daria B. @ 15:04

Sau despre cum s-au dus pe râpă planurile mele culinare de o săptămână

Dacă planurile s-au dus pe râpă, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu bucatele gătite, care s-au dus din lumea aceasta pe trei cărări, mai precis pe trei căi bucale. Asta după ce în plin proces de pregătire mai c-am hâşâit din bucătărie ochii şi gurile indiscrete care mai scoteau câte-un „Ăla ce mai e? Şi de-ăla bagi?” Ba chiar am îndrăznit, naivă, să sper că mă voi înfrupta singură toată săptămâna din produsul finit, dacă nu va fi pe placul celorlalţi. Mare greşeală. S-a mâncat cu poftă şi în loc de „E bună, da’ de-asta poţi face mai rar” mare mi-a fost mirarea să aud „De-astea poţi să mai faci”. Şi câte-un „Ah, da’ iute-i!”, hihihi.

Un fel de Satay

 

Pe scurt: se ia un piept de pui, care în cazul meu a fost de curcan. Se dezosează. Osul, chiar dacă e curăţat bine, se pune la supă, cum face tot românu’ care foloseşte tot ce poate. O parte din carne se taie bucăţi mai mari sau fâşii şi se marinează într-un sos pregătit din: 2 linguri bune din laptele de cocos gros de la suprafaţa unei conserve, sos de soia, în lipsă de sos de peşte, ghimbir proaspăt ras, turmeric, curry, ardei iute tăiat mărunt cu sâmburi cu tot, zeamă şi coajă rasă de lime sau lămâie, puţin ulei de măsline extravirgin – dacă nu ştiţi ce-nseamnă, vedeţi aici – sare marină şi piper proaspăt râşnite. După câteva ore, în cazul meu chiar a doua zi, astea ar trebui înfipte pe beţe de frigărui şi fripte pe jar, dar cine-i nebun să facă asta iarna? Aşa că se pot face şi pe grill, chiar dacă n-o să fie aşa de frumos rumenite, gustul tot senzaţional e. Asta s-ar vrea Satay. La noi s-a mâncat simplu, cu legumele din supă, tăiate şi amestecate cu porumbul rămas.

Un fel de Tom Kha Gai

Cât despre Tom Kha Gai, se face o supă până la un punct normală, cu ceapă, morcov, pătrunjel, păstârnac (eu am uitat ţelina) şi carnea rămasă. Am pus carnea de la început ca să pot spuma supa şi să nu-mi strice aspectul la final, când apar şi celelalte ingrediente, mai sensibiloase. Când sunt fierte, se strecoară, iar carnea scoasă se taie bucăţele. De altfel, s-ar putea tăia şi înainte să fiarbă. În supa limpede se adaugă ciupercile tăiate felii, eu am pus vreo 6-7, ghimbir proaspăt ras, ardei iute tăiat mărunt, restul conservei de lapte de cocos, sos de soia, iar spre sfârşit, când sunt fierte ciupercile, se adaugă şi porumbul şi carnea tăiată. Eu am mai aruncat şi un mănunchi de tăiţei de orez, doar ca să nu mă apuce remuşcările când am dus pâinea în cămară că le-am luat oamenilor glutenul de la gură fără să-l înlocuiesc cu ceva. Misiune îndeplinită: n-a dat nimeni fuga după pâine. Se ia supa de pe foc şi se adaugă zeamă de lămâie, după gust. Asta se vrea supa thailandeză cu lapte de cocos, sau Tom Kha Gai.

 

Iar eu mă vreau bucătăreasă.

 

Supă marocană cu năut 14 Noiembrie 2010

Filed under: Ce-am mai gătit — Daria B. @ 8:27

Deşi durează ceva curăţarea năutului de coji, motiv pentru care am făcut doar de 2 ori până acum supa asta preluată de pe acest site, sigur o să mai fac pentru că e foarte bună şi a fost apreciată şi de alţii, aşa că o recomand cu căldură!

 

La început a fost… greşeala 8 Noiembrie 2010

Filed under: Amintiri,Ce-am mai gătit — Daria B. @ 20:18

Citind păţaniile haioase de pe blogul Teodorei, am luat foarte în serios întrebarea ei din final şi nu mi-a trebuit mult timp să-mi aduc aminte de o boacănă asemănătoare cu pilaful ei, doar că în cazul meu cu un aluat de clătite. Mai grav e că se petrecea la prietena mea din vecini întâmplarea, pe când eram în gimnaziu şi mă lăudasem eu că ştiu face clătite… hehe. Am pus o grămadă de făină, a trebuit să le folosesc tot laptele din casă, tot n-a ajuns, prin urmare am golit şi casa noastră şi de lapte, şi de apă minerală. Nu cred că am copt nici un sfert din clătitele alea, nu ştiu ce s-a întâmplat cu restul aluatului, bănuiesc că l-o fi aruncat mama prietenei mele, din fericire o femeie destul de înţelegătoare să nu se supere de haosul pe care i l-am lăsat în bucătărie…

Şi mi-am mai amintit şi de o snoavă, dacă nu mă înşel din cartea Poveşti şi snoave chinezeşti (am găsit cu mare bucurie coperta cărţii pe net, exact pe asta o aveam şi noi), în care protagonistul bucătar punea sare în oala cu ciorbă, dar gusta în continuare din polonic, aşa că tot nesărată i se părea…

 

Tort de mere întregi, umplute cu nucă 25 Octombrie 2010

Filed under: Ce-am mai gătit — Daria B. @ 14:17

Pentru că aveam cam multe mere şi o imensă poftă de dulce, stârnită în mare măsură de chestiile făcute de Teodora, m-am învrednicit şi eu să fac tortul ăsta uşor şi rapid, pentru că nu te mai chinui să razi merele. Le-am curăţat, că nu mai aveau o coajă prea frumoasă şi le-am scos coceanul cu ustensila aia specială de bucătărie, nu ştiu dacă are vreun nume. Merge rapid operaţiunea. Într-o cratiţă am topit 4-5 linguri de zahăr şi am învelit şi pereţii ei cu caramelul format, ca la crema de zahăr ars. Peste am pus merele, mi-au încăput fix 13 mai micuţe, şi le-am umplut cu bucăţi de nucă peste care am turnat puţină miere, merele fiind un soi mai acrişor. Deasupra merelor astfel garnisite, am turnat un pandişpan obişnuit, făcut din 4 ouă şi l-am dat la cuptorul preîncălzit, la foc nu prea mare. La final, am răsturnat tortul pe un platou şi l-am pudrat cu scorţişoară, pe alocuri am scăpat cam multă:)

N.B.: Mie nu mi s-a părut necesar, dar s-ar mai fi putut pune bucăţele mici de unt printre mere.

Cam aşa arată:

O felie... eu am mâncat deja două:D

 

 
%d blogeri au apreciat asta: