Dacă ar fi să fac un calcul, probabil că mi-am petrecut a zecea parte din viaţă prin trenurile şi gările patriei. Şi încă dintre cele mai palpitante. În copilărie de pildă devenise o obişnuinţă să stăm cu orele în minunata gară din Copşa, în aşteptarea legăturii. Acum exact o săptămână, doar că mai devreme cu mai bine de 3 ore, tocmai ajunsesem în gara mare din Cluj-Napoca. Întâmplarea de atunci a fost de fapt unul din motivele pentru care m-am hotărât să-mi fac un blog, ca s-o povestesc undeva. Moartă de oboseală, după o noapte pe jumătate povestită şi încă una în întregime chefuită, abia aşteptam să mă aşez undeva şi eventual să şi moţăi puţin până la trenul spre casă. La ora 8.03, când mă instalasem în sfârşit în sala de aşteptare, alături de alţi vreo zece oameni şi tocmai voiam să-mi iau o cafea, ca să mă mai încălzesc, se aude o voce tare: „Vă rog să ieşiţi afară, e 8 şi 5.” Nu doar pentru că nu era ÎNCĂ 8 şi 5, ci pentru că bănuiesc că şi celorlalte persoane rugămintea li s-a părut la fel de ciudată, nimeni nu a schiţat nici un gest. Rugămintea se repetă pe un ton mult mai vehement de data asta şi mult mai aproape de urechile fiecăruia. Deşi încă nedumerită, m-am conformat, ca toţi ceilalţi, înţelegând în drum spre ieşire că era ora la care se făcea curat. „În cât timp se poate reveni?” o întreb eu pe femeia de serviciu, posesoarea vocii vehemente şi a ustensilelor de curăţat. „20-30 de minute”, îmi răspunde. După o jumătate de oră pe care nu mai povestesc cum am petrecut-o, îngheţată şi frântă, revin la sala de aşteptare. Terminase, dar pe jos era încă ud, iar femeia de serviciu stătea ca un cerber la intrare, în timp ce alte persoane aşteptau cuminţi afară. Eu voiam totuşi să intru în acel infern călduţ, că tot era mai bine decât în picioare şi în frig. „Se poate intra?”, o întreb. Dă din cap că nu şi-mi zice doar „se face tot câte-o urmă şi dup-aia vine şeful de staţie şi zice că n-am făcut curat.”
Nu mai trag concluzii.
Acasă » 2010 (Pagina 5)
Arhive Anuale: 2010
Azi pe Valea Frumoasei şi la Lacul Oaşa (Sebeş)…
Deşi cred că imaginile (deloc prelucrate) nu mai au nevoie de comentarii, am mai scris câteva cuvinte pe fiecare dintre ele. E un loc pe care abia aştept să-l revăd!
Drumul e bun nu doar pentru căruţe:)
Păcat doar că în poză nu se vede pădurea multicoloră reflectată în lac…
Lacul Oaşa, pe Munții Șureanu din fundal se vede deja zăpadă
Vedere de la unul din baraje
Brazi relativ tineri care te fac totuşi să te simţi destul de… mic
Una din multele cascade de pe traseu
O stâncă mai ciudată pe un pisc
Aceleaşi culori superbe cum numai toamna are, dar pe care le mai poţi admira de exemplu şi pe Valea Oltului sau în nordul Statelor Unite
Podul peste Mureş de la Sebeş încă nu e reparat, aşa că se trece peste un pod de pontoane, experienţă inedită pentru mine. A fost şi mai frumos de dimineaţă, când nu se ridicaseră aburii de pe râul care bolborosea la doar un metru şi aveai impresia că înaintezi chiar prin ceaţă
Prima zi
22 octombrie 2010. O zi numai bună de început un blog. Şi eu m-am născut în mod întâmplător tot într-o vineri, tot 22, doar că nu octombrie. Sper să fie un semn bun. Nu prea sunt fană bloguri sau „chatuit pe net” şi nu ştiu exact de ce încep blogul ăsta, mai ales că am declarat cândva public că nu sunt blogăriţă, haha. Poate pentru că uneori mi se întâmplă (sau observ) lucruri pe care simt nevoia să le împărtăşesc cu alţii. Sau măcar să le notez. Mai multe data viitoare, e totuşi prima zi de viaţă, să nu obosesc… 🙂
DariaBârsan 