Cartea multifuncţională

Trag concluzii (provizorii) în urma lepşei pe care am propus-o în urmă cu ceva vreme. Prima întrebare era: Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât la citit? Răspunsurile date de lepşuitori şi comentatori sunt foarte variate, atât concrete, cât şi abstracte, ordinea lor e mai mult sau mai puţin aleatorie:
1. Cartea suport (pentru pat, proiector, fier de călcat, cada copiilor, ghivece etc.)
2. Cartea jertfă la umblătoare, de unde n-are picioare să fugă
3. Cartea jertfă pentru aprins focul la cazanul de ţuică, unde n-are gură să strige
4. Cartea barieră pentru pisici
5. Cartea opritoare de ferestre / uşi
6. Cartea pe cap, pentru un mers elegant şi îndreptarea coloanei vertebrale
7. Cartea sub cap, în ieşirile cu cortul
8. Cartea în cap, ca pedeapsă corporală aplicată de unii profesori sau între colegi
9. Cartea pentru presat prăjituri cu foi
10. Cartea scară, pentru copii mici care au curiozităţi „înalte”
11. Cartea halteră, când facem curat în bibliotecă
12. Cartea născătoare de cornete
13. Cartea ierbar
14. CARTEA CADOU, preferabil doar după citirea ei
15. Cartea capac de borcan cu murături
16. Cartea confident, de păstrat gânduri aşternute între filele ei…
17. Cartea bibelou, de umplut rafturile cu ceva
18. Cartea măsuţă
19. Cartea fotoliu
20. Cartea puşculiţă
21. Cartea paletă de muşte
22. Cartea greutate de ţinut cearşaful de plajă
23. Cartea ochelari de soare, în timpul lecturii tot pe plajă
24. Cartea obiect de impresionat / momeală / „cal troian” pentru cucerirea redutelor… (bărbaţii au moduri diverse de a exprima acelaşi lucru)
25. Cartea pretext pentru antisociali sau pentru descurajat Martorii lui Iehova
26. Cartea leapşă
27. Cartea scut împotriva bulgărilor de zăpadă şi a castanelor lansate de posesorii cucuielor făcute cu aceleaşi cărţi… aţi înţeles voi desfăşurarea evenimentelor
28. Cartea ascunzătoare de abţibilduri, bileţele, felicitări, şerveţele şi un semn de carte furat
29. Cartea camuflaj, pentru un aparat de radio cu căşti transplantat în pântecele decupat şi golit al cărţii
29. Cartea umbrelă
30. Cartea frisbee
Lista (sau pomelnicul, unele protagoniste nu mai sunt în viaţă, din păcate) rămâne deschisă. Cu alte cuvinte, cumpăraţi sau faceţi rost de cărţi, sunt bune la orice şi te salvează în cele mai neaşteptate situaţii! NU UITAŢI SĂ LE ŞI CITIŢI!
Cât priveşte celelalte două întrebări (Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte (doar) pentru că o citise persoana iubită? şi Aţi avut vreodată prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?), aş zice că există un echilibru între influenţe şi idei preconcepute, dar sunt şi persoane complet lipsite de prejudecăţi în ce priveşte lectura, bravo lor!
Le mulţumesc tuturor celor care s-au prins şi se vor mai prinde în joc şi le urez lectură plăcută!