Ghici ciupercă ce-i?

cojitor

Să continuăm traseul nostru prin jungla tăioasă şi ascuţită a ustensilelor de bucătărie (deocamdată). Dacă tot a lansat Cătălina întrebarea şi soluţia ei referitoare la ustensila din imagini, să-mi dau şi eu concursul. Pentru că ştiu că-i plac versurile, am inventat şi o ghicitoare, cu grijă să se potrivească şi varianta ei în locul celei la care m-am oprit eu.

Nu-i cuţit, dar e tăios,
De pe legume dă jos
Hainele-n fâşii, cu spor.
Cum se cheamă? Cojitor!

Să-mi argumentez decizia: există deja verbul „a coji”, chiar dacă în limba curentă cred că se foloseşte mai des „a curăţa” când vine vorba de dezbrăcat legume sau fructe. Însă „curăţător”

(cojitor) razoar

1. e mai lung cu o silabă, or în bucătărie n-avem timp de pierdut cu vorba lungă, 2. e mai greu de pronunţat, din motive pur subiective, recunosc, pe care nu le dezvălui aici, 3. poate duce cu gândul şi la alt instrument / produs de curăţat. O să-mi spuneţi că şi „cojitor” mai are sensul de „maşină care decojeşte trunchiurile copacilor”, dar să sperăm că dacă o gospodină şi-ar exprima dorinţa de a i se înmâna cojitorul, nu i s-ar aduce în bucătărie ditamai dihania mâncătoare de scoarţă. Sunt optimistă, deci cred că ar naşte mai puţine confuzii decât curăţătorul.
Bun, dar ce ne facem cu deosebirea dintre cojitorul care se mânuieşte ca un cuţit şi cel care seamănă la formă cu o praştie sau cu un „y”, căruia englezii îi spun y peeler, iar francezii éplucheur / épluchoir / épluche-légumes de type rasoir. M-am lăsat influenţată de rudele noastre latine şi l-am botezat cojitor razoar, sau chiar simplu razoar, pentru că se manevrează ca un aparat de ras. Se subînţelege cred că ambele sunt neutre: cojitor, cojitoare, respectiv razoar, razoare. Cu cojitoru-nainte, marş!